Acasă > de la Cristi > tipuri de laba

tipuri de laba

   Se zice că bărbaţii se impart în două categorii: cei care şi-au facut măcar odată laba în viaţa lor, şi cei care nu recunosc. Eu sunt dintre cei care nu recunosc, bineînţeles. Se zice că o labă e cam acelaşi lucru cu a face sex, cu singura deosebire că dacă faci sex mai socializezi şi tu. Se zice că un joc de pocher e ca şi dragostea: dacă nu ai un partener bun trebuie musai să ai o mână bună.
Pentru a ieşi din banalitatea pe care o urăsc, m-am gândit la câteva moduri inedite şi distractive de a ţi-o face. Din nou, nu recunosc că aş fi aplicat vreuna din tehnicile astea.
   1. Laba cu muscă.
Necesar: o muscă mare şi o cadă plină cu apă.
Cum procedezi: Se pregăteşte în prealabil o cadă plina cu apă. Se prinde o muscă mare, căreia I se rup aripile. Te aşezi în apă astfel încât să-ţi iasă afară doar capul pulii şi pui musca exact pe vârf. Inebunită, musca va căuta o scăpare, dar va fi înconjurată de apă în toate părţile. Eşti un meseriaş dacă îţi reuşeşte ejacularea exact când musca e peg aura pulii, astfel încât sa propulsezi musca în afara vanei.
    2. Laba cu dublă personalitate sau străinul.
Necesar: un pat şi propria mână.
Teorie: Iţi faci laba singur, dar ai senzaţia că ţi-o face altcineva.
Cum procedezi: Te culci pe mâna dreaptă şi stai nemişcat până îţi amorţeşte complet. Apoi încerci să-ţi faci laba. O să simţi ca nu e mâna ta aia care acţionează. Simplu şi eficient.
    3. Laba în piscină.
Necesar: O piscină cu cel puţin doi mascul în ea, alţii decât tine. De preferinţă plină de femei. Apa trebuie să fie mediu de limpede.
Cum procedezi: Iti faci laba discret intr-un colţ, apoi când eşti gata sa termini te duci lângă un grup de masculi. Dacă e un grup mixt e şi mai bine. O scoţi încet din slip, propulsezi “submarinul” astfel încât sa ajungă la suprafaţă exact în mijlocul celorlalţi. Apoi, cu o voce indignată anunţi “ieeecs, cine-I nesimţitul care şi-a făcut laba în piscină?”. Efect surpriză garantat
    4. Laba parabolică sincronizată.
Teorie: Se ştie că orice obiect aruncat de la sol descrie o parabolă. Se ştie iarăşi că în copilărie mulţi puştani şi-o freacă in grup ( nu neapărat unul altuia ). Asta iar ştiu din auzite, pentru că sunt în categoria celor care nu recunosc că ar fi facut-o. Se ştie de asemenea că reprezentanţii sexului “tare” , ori când sunt foarte tineri, ori foarte beţi, fac concurs care se pişă mai departe. Asta recunosc că am făcut-o.
Necesar : Cel puţin un tip ( în afară de tine ), un tandem de minim 2 leagăne.
Cum procedezi : Incepeţi amândoi ( sau toţi x ) să se legene, ţinându-se cu o mână de bara leagănului, în timp ce cu cealalta îşi face fiecare laba.
Scop : Scopul e vă sincronizaţi toţi şi să “trageţi” cât mai departe. Cel care pierde dă o ladă de bere. Dupa ce se termină berea, i se acordă revanşa.

  1. evillittleeva
    aprilie 2, 2009 la 1:54 am | #1

    Esti bolnav… I like you

  2. je
    noiembrie 11, 2009 la 7:48 pm | #2

    pretene ai niste idei…..pfffff trasnet da macar ma faci sa rad

  3. Luci Bro
    martie 2, 2010 la 7:16 pm | #3

    Necesar; Un bibelou mare -sau un borcan- , untura
    si un prezervativ.
    Actiune; Se umple cu grasime rece bibeloul prin gaura de jos sau un borcan. Se face laba vreo cateva minute, se pune prezervativul si de restul se ocupa bibeloul… ‘cat mai repede pt ca untura se topeste’.

  4. martie 3, 2010 la 3:51 pm | #4

    e ok ideea, dar bibelou pt tine daca`ti incape, si sigur iti incape ca te`ai gandit la asa ceva, pt mine borcanu`.

  5. martie 8, 2010 la 5:11 pm | #5

    Yo imi fac laba in fiecare zi la fel ca in cazul 2 abia astept sa le incerc si alelalte…

  6. martie 15, 2010 la 10:22 pm | #6

    Luci Bro :Necesar; Un bibelou mare -sau un borcan- , unturasi un prezervativ.Actiune; Se umple cu grasime rece bibeloul prin gaura de jos sau un borcan. Se face laba vreo cateva minute, se pune prezervativul si de restul se ocupa bibeloul… ‘cat mai repede pt ca untura se topeste’.

    Sa traiesti nebunule!Dar nu am inteles nimic din ce ai vrut sa exprimi

  7. martie 16, 2010 la 8:25 pm | #7

    A vrut sa spuna ca fute un borcan de untura calda sau bibelou ( dupa caz si posibilitati ). In fine, iti trebuie putina imaginatie, atata tot.

  8. dubu
    martie 19, 2010 la 10:13 am | #8

    ce bolnavi suntei:))

  9. Maryan
    aprilie 8, 2010 la 10:15 pm | #9

    Super tari tipurile de laba! ….numai un complexat poate afirma ka nu si-a fakut laba niciodata….eu o fak mereu…uitandu-ma la filme xxx cu gay…te excita f mult

  10. Yonutz
    aprilie 10, 2010 la 9:41 pm | #10

    mamaaaaaaaa!!!!!!!!1ejti tareeee frateeee!!!!!!

  11. Ma’ta aia cu blana
    aprilie 11, 2010 la 3:36 am | #11

    ok.sunteti ..dezgustatori!

    cum sa spui ca faci laba cand te uiti la filme cu gaay?:)))))
    are u gay?

  12. aprilie 11, 2010 la 12:09 pm | #12

    DAVAN PULA MEA DE LABAGII DISTRUSI

  13. Laba la minut
    aprilie 24, 2010 la 11:32 am | #13

    =))) varianta a 2 a e cea mai tare si aia cu borcanu =))) si sunteti tare labari..

  14. Labalau
    mai 1, 2010 la 10:53 pm | #14

    sunteti tari wa =))..eu imi fak laba in fiekare zi :)))))..abea astept sa incerc varianta 1..de obicei foloseam varianta 2 uitandu`ma la filme porno

  15. muie labarilor
    mai 23, 2010 la 10:09 pm | #15

    luati.va o femeie labarilor

  16. mai 29, 2010 la 2:32 pm | #16

    ai de plm ……copil distrus !!!!! se vede ca nai femeie …o dai de 2 ori pe zii :)))!!!!

  17. fdsafs
    mai 30, 2010 la 8:41 pm | #17

    Maryan :
    Super tari tipurile de laba! ….numai un complexat poate afirma ka nu si-a fakut laba niciodata….eu o fak mereu…uitandu-ma la filme xxx cu gay…te excita f mult

    se pare ca avem si poponari printre noi:))

  18. fdsafs
    mai 30, 2010 la 8:43 pm | #18

    si nu va prindeti ca e un blog de gluma si sa-si bata joc de voi
    cum sa-ti pui musca pe pula tarne

  19. fdsafs
    mai 30, 2010 la 8:44 pm | #19

    si nu va prindeti ca e un blog de gluma si sa-si bata joc de voi
    cum sa-ti pui musca pe pula tarne?????

  20. Stefan
    mai 31, 2010 la 12:11 pm | #20

    Un prieten de-al meu a incercat faza cu musca si ii intrase musca in pula

  21. fdsoj
    iunie 15, 2010 la 6:32 pm | #21

    doamne iartama si ma pazeste de oameni ca astea

  22. kimo
    iunie 18, 2010 la 10:54 pm | #22

    sunteti beton am ras de numa,si treaba aia cu facut laba and te uiti la filme cu gay e ff tare =)).

  23. dfg
    iunie 24, 2010 la 2:29 pm | #23

    Stefane pretenu tau e nebun???:)) si si’o mai scos musca din pula:))))))))?

  24. pai
    iunie 26, 2010 la 8:02 pm | #24

    AM ceva sa ii spun lui ( SA FA FUT IN GURA ) we gay obsedat shi obosit ce ejti daca nu recunosti macar nu acuza pt ca daca nu te interesea subiect cum pula mea ai ajuns p site .
    PULA in colturi ce ai

  25. raulika
    iulie 16, 2010 la 1:56 pm | #25

    wa ce nebun esti..faza cu musca e beton :))

  26. Radu
    iulie 17, 2010 la 1:48 am | #26

    Fac sida de la musca aia ma:))))

  27. inteligenta
    iulie 19, 2010 la 11:35 pm | #27

    E CLAR CA SUNTETI INFERIORI. TOTI LABAGIIDE PE BLOGU ASTA .CE VEDETI VOI ASA DE “EXCITANT” IN A TE UITA LA FILME PORNO SI ATI FACE LABA . SUNTE PROSTI TARE . NU MA MIR K NU AVETI FEMEI.

  28. iulie 20, 2010 la 12:16 am | #28

    DOAMNE CE LABAGII INFECTI :)):)):)):)):)):))):)))

  29. Alex
    iulie 27, 2010 la 5:42 pm | #29

    Esti Chiar tare

  30. PGL
    august 6, 2010 la 5:46 pm | #30

    LABAGII , futeti makr curve dak naveti prietene bhaaaa !!!

  31. august 17, 2010 la 9:10 am | #31

    cum sa iti pui musca pe pula =)))))

  32. Bag Pula`n Lume Si V`o Fac Cadou
    august 28, 2010 la 1:54 pm | #32

    Maryan :
    Super tari tipurile de laba! ….numai un complexat poate afirma ka nu si-a fakut laba niciodata….eu o fak mereu…uitandu-ma la filme xxx cu gay…te excita f mult

    Bag pula`n tn de gay infect auzi sa faci laba cand te uiti la filme cu gay … Sa dus lumea asta de rapa :-j

  33. coma
    septembrie 17, 2010 la 11:17 pm | #33

    faine ideile, dar nu este nimic nou. Dar daca tot sunt aici, si sunt campion absolut la proba asta! Propun, La’banana-split! O coaja de banana, niste crema, si un ciorap.
    Coaja de banana se unge pe interior cu crema, se trage coaja pe pula, totul se baga in ciorap, si pofta buna!
    Pentru un efect cat mai extraordinar, recomand, ca toata actiunea, trebuie sa se desfajoare in statia de autobuz!

  34. alex
    septembrie 24, 2010 la 8:09 pm | #34

    cred ca esti bolnav mintal omule. get a life man.

  35. Zz9
    octombrie 3, 2010 la 5:45 pm | #35

    aia cu mana amortita sa zicem ca mai este acceptabila ….
    dar restu ….. pff ….. vai de capul tau ….

  36. te pizdesc
    octombrie 4, 2010 la 1:37 pm | #36

    sunteti cu capu…stiam ca nici eu nu sunt sanatos dar pe langa voi ma simt normal..:)))

  37. Raspuns
    octombrie 8, 2010 la 7:45 pm | #37

    bune ideile dar o sugestie daca nu aveti o prietea si sunteti faliti inteleg:)
    da caca aveti bani angajati draci o curva cas eftine mai nou si o puneti sa se lase futata de voi =))

  38. ten
    octombrie 16, 2010 la 10:11 am | #38

    cred ca esti cel mai tampit om care exista pe pamant:| stricatule

  39. iuly
    octombrie 18, 2010 la 5:54 pm | #39

    Labagisti infecti cum drak pui musca pe pula?Nebun de dat in prapastii!!!!Ai baut gazz?

  40. Gilu
    octombrie 18, 2010 la 6:37 pm | #40

    mai stiu si eu cateva …anuntama ionutc_52 e id-ul meu…

  41. attila
    noiembrie 3, 2010 la 9:32 pm | #41

    ma baieti io va spun asa ca idee o bucata de carne cruda incalzita dupa bunu tau plac faci o gaura prin ia asta daca ai pula mare sau banu putini pentru o bucata de carne mai mare in fine asa si iei tata fleaca de carne si tio traji pe puloc credema ca ruleaza mai ceva ca o pizda depinde de imaginatia a ta :)) wtf nu pot sa cred cea mai tare faza ii cu musca apropo si daca musca isi depune viermele pe gaura rectului si iti intra pe rect cand nu esti atent ce te faci wtf consecinte:))))))))

  42. G
    noiembrie 3, 2010 la 9:38 pm | #42

    Am incercat si eu faza aia cu musca.. doar ca in loc de musca am pus un elefant si surpriza :| mia intrat in pula ma :(

  43. labaru
    noiembrie 3, 2010 la 9:41 pm | #43

    eu miam bagat un creion in pula
    sooo senzatia ,,, faci laba cu creionu in pula

  44. fv
    noiembrie 4, 2010 la 1:40 am | #44

    labagii sunt infecti

  45. labaru
    noiembrie 4, 2010 la 11:19 pm | #45

    eu miam bagat un creion in pula
    sooo senzatia ,,, faci laba cu creionu in pula

  46. labarboy
    decembrie 2, 2010 la 4:35 pm | #46

    CUM BA SA ITI BAGI MUSCA IN PULA LOL=)))))))))))))))))))))))))) SAI RUP ARIPILE DUPA CE O PRINZI SA NU ZBOARE SI SA ITI INTRE MUSCA IN PULA DATEN PULA MEA CE OAMENI RETARDATI INTRA MUSCA IN COAIE=)))))))))))))))H@@H@H

  47. ianuarie 18, 2011 la 5:59 pm | #47

    faza c musca tare nu am incercat si nici nu o voi face ai de suferit….

  48. labarboy
    ianuarie 30, 2011 la 8:50 pm | #48

    vreau sa ling o pizda curata

  49. labarboy
    ianuarie 31, 2011 la 8:50 am | #49

    labarboy :vreau sa ling o pizda curata nr. meu de telefon este 0753702277

  50. labagii|dracu
    februarie 7, 2011 la 5:18 pm | #50

    cum pula mea sa fiti asa redusi mintali.ma ducetiva dracu la o traseista nu mai chinuiti musca retarzilor .doamne ce distrusi mai sunteti :)) ma eu recunosc am fakut laba si oricine o fake asta e cert.da nu pe fiecarezi si cu muste borcane untura .lol milogi

  51. labagii|dracu
    februarie 7, 2011 la 5:19 pm | #51

    voi kiar sunteti distrusi bagamias pwla in fetele voastre de muscangi :)) :)) :|

  52. labagii|dracu
    februarie 7, 2011 la 5:19 pm | #52

    nu mai inteleg nik de ke pwla mea mai sunt panarame e romania plina de ele :)) labagii sunt timizi si nau tupeu sa recunoasca :))

  53. Hai Frateee
    martie 8, 2011 la 9:31 am | #53

    Hai frate,mai merge o laba din cand in cand,da chair asa?La filme cu gay si cu muste,ce pula mea aveti???? :|

  54. fiti|seriosi
    martie 9, 2011 la 7:33 pm | #54

    astia care intra…pe forum si mananca cacat “labari infecti” etc…nu mai mancati cacat…bine…is bolnavi astia…de aici…cu musca lor…si…restu…
    dar sa fim seriosi…care avem femei…dak mai este cineva pe aici…
    oricat de mult ai fute-o…chiar si de 3-4 ori pe saptamana…simti nevoia de o laba prostilor…
    masturbarea e un lucru normal…si in unele cazuri chiar mai placut decat sexul
    nu stiu insa masturbarea excesiva ce reactii adverse [poate avea…(schizofrenie…prostii deastea) hai…astia kre mananca cacat…o laba mica si la somn…k sunteti la fel…ca si nebunii astia cu mustele

  55. aprilie 21, 2011 la 8:36 am | #55

    NAM CE ZICE FRATILOR DAIA E MUSTELE PE CALE DE DISPARITIE ……SI HAI SA FIM SERIOSI NU E OM SA NU FI FACUT LABA CE DRAQU ASTA E LA MINTEA COCOSULUI…..SI ALA CU FILMELE CU GAY ::: DUTE IN PL NOASTRA DE HOMOSESUAL……………………………….CINE NU RECUNOASTE CA NA FACUT LABA ALA O FACE CEL MAI MULT :d :-|

  56. tuica
    iunie 4, 2011 la 3:18 pm | #56

    Ba Stefan da ala o mai scos musca din pula ? .. ba yo m-am excitat doar gandinduma si citit ce scrie . ma duc sa fac o laba :))

  57. floo
    iunie 29, 2011 la 1:12 am | #57

    Si io imi fac laba si l-am vazut si pe tata cu pula sculata gol in pat si o freca! As vrea sa ne facem laba impreuna si sa vedem care se termina mai repede, cum sa-l abordez??

  58. claudiu
    iulie 1, 2011 la 8:40 pm | #58

    bai sarmanilor cum sa iti pui musca pe pula ce ai??dat e draq ca esti prost.

  59. ene
    iulie 6, 2011 la 3:38 pm | #59

    ba poponarilor,astia care nu dau la laba o sa ajunga violatori si pedofili ,,,,asa ca mai bine dati o laba

  60. iulie 15, 2011 la 10:51 am | #60

    Frate sunteti tampiti cum sa incercati sa faceti asa ceva voi nu avetii prietene sau ce? va inecati singuratatea in laba .

  61. claudiu
    octombrie 4, 2011 la 10:17 am | #61

    Ba duten plm cum drq sa nu dai pe laba in mm c plm imi place ideea cu musca dar cam……… riscanta bagamias pula in morti lu ala care a injurat labarii

  62. Adryan
    octombrie 4, 2011 la 4:01 pm | #62

    Esti nebun ma =))) io fa laba o data sau de 2 ori pe saptamana :))) da voi o faceti in fiecare zi? dama in plm =))))

  63. claudiu
    noiembrie 2, 2011 la 9:27 am | #63

    ba fmm si c poate de 5-6 ori pe zi in mm adryane suge mata si mm mati in plm cum sa fi asa de gay

  64. noiembrie 18, 2011 la 12:51 pm | #64

    bomba stirea mea sa iti faci laba nu sa mi-o faci da de ce nu propietaru blogului ka el scrie putine porcari sai atrga concurenta sa faka bani pe blog vb nu mai miciuni sa nu va luati dupa msg de pe blog ka nici unu dintrdm ele nu ar fii adevarate ku stima adevar.

  65. noiembrie 20, 2011 la 4:09 am | #65

    a labagiilor mancamiati pula sa-mi mancati voi de handicapagay
    …………………………………

  66. Bau
    decembrie 6, 2011 la 1:56 pm | #66

    Dati-va-n pula mea de muscolofili =)))

  67. mata
    decembrie 30, 2011 la 12:30 pm | #67

    bha voi sunteti dea dreptul nebuni frate…cautati o fata si trageti-o bine,apoi n-o sa va mai vina sa faceti laba.

  68. andr3y
    ianuarie 9, 2012 la 10:59 am | #68

    frate ai niste idei de “laba” crek labagistii cu siguranta o sa incerce mai ales metoda 2 =))

  69. ianuarie 13, 2012 la 7:31 pm | #69

    ma fac laba in fiecare zi si e tare forumu da cu muste pe pula

  70. FreeDom
    ianuarie 25, 2012 la 8:36 pm | #70

    pasul 1 ii cel mai fain…..pardon metoda 1 :)))))))))))))))))))))))))))))))

  71. omu’ negru
    ianuarie 28, 2012 la 4:29 pm | #71

    genial

  72. februarie 2, 2012 la 12:52 am | #72

    ..bah recunosc…miam facut laba ..dar musca carne untura ..si bibelou..nu sunteti normali:))=)))))pohai..suntet nebuni rau..deci jur..fa dreq laba la un film porno plm..nu cu muste si tantari..mai bine dati frate…cu insecticid pe pula..poate asa te satisfaci

  73. zzz
    februarie 9, 2012 la 4:34 pm | #73

    in primul rand laba nu trebuie sa devina un obicei retarzilor.Dai o laba o data la o saptamana,poate chiar la doua,dar cand e prietena plecata si nu te poti intalnii cu ea.

    nu trebuie sa faci un stil de viata din a face laba,fiindca asa veti deveni niste obsedati sexuali si fara viitor,fara copii,fara femei,si o sa muriti singuri,adica doar voi cu laba.

    Treziti-va oameni buni,copii emo fara prietene si dezaxatilor mintali din Matrixul in care traiti.Macar futeti o capra daca femei nu sunteti in stare.

    Distrusilor!!!!

  74. februarie 14, 2012 la 3:37 pm | #74

    e necesar nu o musca mare ci un bondar dar cealalta zii te va durea in PU”” da va mere :D

  75. februarie 14, 2012 la 3:39 pm | #75

    De fapt da 1 nu ai nev de o musca ci e un bondar de cealalta zi te va durea in p””” da va mere :D

  76. =)))))))))))))
    februarie 27, 2012 la 4:03 pm | #76

    CUM SA ITI PUII MUSCA PE PULA MA ????? =))))=))))=)))FUTUVA IN GURA DE LABAGII=))))))))MUSCA PE PULA=))))))))

  77. februarie 27, 2012 la 11:34 pm | #77

    Maryan :
    Super tari tipurile de laba! ….numai un complexat poate afirma ka nu si-a fakut laba niciodata….eu o fak mereu…uitandu-ma la filme xxx cu gay…te excita f mult

    date n morti mati de gay……duuute bagati as untura iin cur si sa te frec cu bormasina de jegos muist

  78. februarie 27, 2012 la 11:40 pm | #78

    Gilu :
    mai stiu si eu cateva …anuntama ionutc_52 e id-ul meu…

    si tu esti gay fututi morti si raniti mati de avortat,frecami as coaiele pe coliva lu mata,aia maltratata……

  79. laba mare
    martie 9, 2012 la 3:01 am | #79

    Eu fac laba de 3 ori pe ora o fac în 20 s

  80. laba mare
    martie 9, 2012 la 3:07 am | #80

    Am glumit fratilor lasati laba. Eu unu nu miam facuto niciodata dar in schimb mam futut cu curve , fete , virgine , si mam pliktisit ma lasat pula la greu retardatilor.orfanilor..boschetarilor.. Trebuia sa va puneti muska aia pe cur i jurul apei poate vio tragea:-D

  81. aladin
    martie 20, 2012 la 1:11 am | #81

    E NU VA SUPARATI DA CIND VA UITATI LA UN FILM PORNO CU FEMEI SI BARBATI ,NU VA UITATI LA PULA BARBATULUI CUM IO BAGA?SI ATUNCI VA EXCITATI MAI TARE CIND ZICETI UITE MA CE PULA ARE UITE CUM IO BAGA ,ASA CA NU UITATI LA TOTI BAIETI LE PLACE PULA .

  82. Vasile
    mai 1, 2012 la 1:14 pm | #82

    Chiar ca sunteti bolnavi..

  83. micutzu
    mai 9, 2012 la 11:07 am | #83

    eu beau un rachiu ca sa prind curaj si abia dupa aia incep laba. sau beau un paharel si astept cu pula in sus sa se aseze musca. musca mica merge mai bine ca musca mare. cand am variat odata am spart becu din tavan ca era aprins

  84. MUIE
    iulie 31, 2012 la 11:44 pm | #84

    Baga-vas pule-n gat de gay!

  85. pulica
    august 4, 2012 la 4:17 pm | #85

    are dreptate Aladin

    aladin :E NU VA SUPARATI DA CIND VA UITATI LA UN FILM PORNO CU FEMEI SI BARBATI ,NU VA UITATI LA PULA BARBATULUI CUM IO BAGA?SI ATUNCI VA EXCITATI MAI TARE CIND ZICETI UITE MA CE PULA ARE UITE CUM IO BAGA ,ASA CA NU UITATI LA TOTI BAIETI LE PLACE PULA .

    toti ne uitam la pula la filme porno.
    si eu fac laba.e super,o mai fac si la web,te exciti la porno cand zici,ce groasa e,etc.deci sa recunoastem toti ne uitam macar odata la pula

  86. august 5, 2012 la 8:54 am | #86

    ma…laba mi-o fac si imi plaela nebunie:D..da sami pun muste pe pula :| sa fim seriosi ma aku va dati la futut muste cedrq-i cu voi:))….cumzice fratello..dati o labamica si la culcare..:D

  87. Adi
    august 27, 2012 la 1:29 pm | #87

    Si eu imi dau la laba in pula mea dar am o imagine vizuala cu prietena cacati bolnavi. Care pula mea zicea ca vrea pizda curata date-n mortii matii nu poti sa o speli singur la dus cand ii faci preludiu pisatu dracu. Si gayul ala obosit daca vrea ii dau pula lui cumnatameu sa o frece . HUOOO!

  88. Marius
    octombrie 1, 2012 la 2:13 pm | #88

    cine are metode simple dar eficiente de a face laba ? va rog explicati pas cu pas!

  89. …….
    octombrie 1, 2012 la 9:26 pm | #89

    ba oameni buni ma trezitiva am ras cu lacrimi mai ce aud aici ma disrez de mor numai pot cu musca in pula pe pula, bondar ,tantari, borcan, untura ,carne doamne ma faceti so voi odata la o saptaman maxim de 2 ori si e bine asa si eu fac laba dr u tot deauna ami mai vine asa sunt zile cand nu am facut de 2 sapt laba si alte cand fac si odata la 2 zile mai femeile sunt bune mai si filmele porno merg dar eu ma mai uit la poze cu fete sexy ba deci nu cred ca exista baiat care sa nu fi facut laba am auzit la alti zica daca faci laba ti se termina sperma si nu mai ai sperma sa faci copii cand esti mare prostii ma si inca ceva da la file cu gay ma sa te uiti sa faci laba eu laba o fac doar cand vad o pizda sexy da buna frate

  90. Mata
    octombrie 12, 2012 la 2:34 am | #90

    Plictisitori si neoriginali. Copy & paste. Nu era amuzant nici macar acum 10 ani.

    Oameni limitati.

  91. Mata
    octombrie 12, 2012 la 2:39 am | #91

    Pentru ce dracu faci blog sa te faci de rusine in halu asta? Mai bine dute la colt de strada si ia o muie pentru 5 roni de la betivani batrani.
    Sau mai bine: scoata-te sigur afara din fondul genetic.

  92. mata
    decembrie 11, 2012 la 10:45 pm | #92

    cretini

  93. Adi Buga
    decembrie 12, 2012 la 1:54 am | #93

    Sunt colectionar de arta. expert.
    As vrea in expozitie cateva puli razbelite.

  94. decembrie 19, 2012 la 6:19 pm | #94

    Daca ai chef sa discutam despre masturbare, tehnici si altele, in privat, conteacteaza-ma pe mess id: ciprianardeal

  95. maicktaison
    decembrie 29, 2012 la 6:13 am | #95

    mai oameni buni nu stiu cine sunteti dar am cazut pe spate de ras in orice caz sunteti asi in tampeni si imi place va felicit tineti o tot asa

  96. fffffffffff
    ianuarie 6, 2013 la 10:25 pm | #96

    faceti laba cai sanatoasa

  97. Ceaus3scu
    ianuarie 10, 2013 la 9:37 am | #97

    EPIK!!! Din toate metodele si din unele commuri am ras de nush ce ii cu mn. Dar akm serios… cu musca ma??? =)))))))) pai o s ajungem sa facem cu albina, cu vrabiuta, cu furculita etc…. =)))))) Ma rog…. unii din noi care inca gandesc POATE nu o sa faca asa ceva…

  98. Vesnic Labagiu
    martie 16, 2013 la 3:36 pm | #98

    Eu sunt labagiu profesionist. Laba-i sfanta!

  99. laur
    martie 16, 2013 la 5:27 pm | #99

    ba llabelor triste si eu am facut laba dar voi santeti prea distrusi

  100. laur
    martie 16, 2013 la 5:31 pm | #100

    tai dracu da norocit cu mustele voastre. musca trage la cacat ho ho zzdrente penale

  101. Maryan
    iunie 9, 2013 la 11:18 pm | #101

    Hhahahahaha, cât de tâmpit eşti, ultimele două mi-a plăcut mult tare de tot, dar foarte tare.. Ai uitat să spui şi varianta 5 dacă nu o ştiai. Am pe cineva în chirie la mine şi să vă spun faza tare. Omul e frumos la baie nu are treabă, dau să intru în baie. el cică s-a închis în baie dar el nu a ştiut că mecanismul care e făcut de mine (pentru femei) poţi intra în baie chiar dacă careva s-a închis. Cum credeţi voi că îl găsesc? Nu vă vine a crede. Îl găsesc legat de mâini şi de picioare cu o aţă care se duce la un hol şurup care ţine frânghia de haine şi şi bine dar e legat în cât şi eu am rămas blocat cum dracului s-a legat? şi începea să dea şi să dea la labă. Doamneeee nu am să o uit pasta de loc.

  102. Lauur
    iulie 9, 2013 la 2:37 pm | #102

    e vecinu meuu e cel mai mare labar mereu pute a pula prin juru lui

  103. gaby
    august 7, 2013 la 11:09 am | #103

    si eu imi fac laba zilnic, mi-am cumparat chiar un masturbator…laba rulls

  104. august 12, 2013 la 11:03 am | #104

    Amuzante discutiile de pe aici :) . Asta este clar ca masturbarea este normala, sanatoasa si numai complexatii nu o fac. Cat de des si cum o faci e alegerea ta :)
    Poti face laba si sa te bucuri de placerea asta sau poti face laba la toaleta si sa te simti vinovat. Fiecare alege varianta lui proprie. Unii o fac pentru placere (bravos) altii doar de nevoie :)
    Cine vrea sa facem schimb de metode si fantezii de laba in privat sa imi scrie pe mess: ciprianardeal
    partide de sex si de labe placute :)
    PS: cine este din zona Mures?

  105. Andreyman
    august 12, 2013 la 4:00 pm | #105

    Ba omule io cred ca ai nevoie de niste prieteni !! Daca vrei sa faci o laba fa-o si tu normal !!!!!!!
    PS:esti bolnav mental
    PSS:recomand o vizita la un sociolog

  106. Andreyman
    august 12, 2013 la 4:05 pm | #106

    Bre io va recomand sa dati pa google tipuri de cacat ca radeti de v-i se zburlesc flocii !!!!

  107. Andreyman
    august 12, 2013 la 4:15 pm | #107

    Mancati-as pipota asa socat n-am fost nici cand m-am jucat F.E.A.R
    PS:nu m-ai scrieti cu k cu y sau cu q ca nu e super e doar de cacat

  108. Serghei
    septembrie 27, 2013 la 10:23 pm | #108

    Sa va iau fetele in pula ! Pai bai saracie infecta ; ce viata ai tu mai mizeria dreacu , daca scrii asa ceva ? Cum moloz sa ai asteptari de la oamenii din Romania vietii , cand ei violeaza muste si alte cacaturi d`astea de doi lei ?! Bai tarane fiert care te crezi mare bloger ..esti cu muia ma omule ! Vai de viata ta .. Presupun ca ..ai un fizic asa urat ca ..daca te ntreaba unu cat e ceasu si te vede dupa..sare gardu ma stricaciune mica ! Mai iesi in lume ma sclav mic si prost .. Va las , dati va dreacu de saracii !

  109. Serghei
    septembrie 27, 2013 la 10:34 pm | #109

    * si vedeti ca `Adi ` ala are dreptate ce zice ! Sunteti vai de viata voastra ma obositilor !! Auzi ..sa te mandresti ca te masturbezi ..vai de viata ta ma .. Date n gura matii de terminat. Decat sa nveti tehnici de labaraie , mai bine..inveti de agatat , comunicat , intretinerea look-ului ! ;-) .
    P . S : Noteaza si memoreaza : eu in viata , chiar daca am doar 20 de ani , am facut ce am vrut , am baut ce am baut , am FUTUT cat am putut de mult [ incearca sa futi .] . Va saluta Serghei !

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: